Chapter Text
Tom era de-a dreptul furios. Cum îndrăznește acest profesor să se implice în treburile lui. Tocmai îl convinsese pe directorul Dippet să-l lase să rămână peste vară la școală, din cauza războiului, iar Dumbledore, un simplu profesor de transfigurare l-a convins de contrariu, invocând favoritismul și alte prostii de-ale lui.
Acum ambii se aflau în afara biroului directorului, tocmai părăsise întâlnirea în care Dippet îi spunea cu regret că-i refuză cererea. Și pe deasupra, pe motive complet banale.
Tom clocotea de furie, însă nu lăsa nimic să se observe în exterior. Arăta calm, stăpân pe sine și nu făcea nici o mișcare deși voia să-l ucidă pe prostul de lângă el cu propriile mâini.
- Îmi pare rău, dragă băiete, dar nu putem fi acuzați de favoritism. Începe acesta, voind să pară blând, zâmbind ușor, dar sclipirea din ochii nu se potrivea.
Tom a refuzat să-i facă jocul. Încă de când îl întâlnise pe bărbat, acesta nu părea să-l suporte. Totul părea normal până când îi spusese că putea vorbi cu șerpi, ceea ce era așa cum aflase anul acesta, un dar unic, doar el și fondatorul casei sale puteau s-o facă. Însă nu putea înțelege de unde venea profesorul.
L-a privit pentru ultima dată pe profesor, impasibil. Apoi și-a luat rămas bun cu un ușor zâmbet fermecător și s-a îndreptat spre temnițe. Dar înainte să coboare treptele l-a putut vedea pe profesor cu colțul ochiului încruntat la spatele lui. Bărbatul nu avea de gând să renunțe la acea atitudine.
Tom ajunsese cu greu la intrarea în temnițe, fiind oprit de mai multe ori de alți elevi sau chiar profesori pentru a vorbi cu el. Iar el, fiind un elev model și studios trebuia să le facă umor. Însă când ajunsese aproape de camera comună l-a observat pe Malfoy și Black la intrare. Chiar nu avea chef de acei doi idioți cu sânge pur în acest moment, însă când observase că a fost zărit și-a pus zâmbetul fermecător la loc și s-a îndreptat spre ei.
- Moștenitor Malfoy, Moștenitor Black. Cum vă este ziua? Întreabă acesta politicos, observând că Avery și Nott se îndepărtaseră în cealaltă direcție.
- Foarte frumoasă Riddle. Dar a ta? Întreabă rânjind Abraxas Malfoy.
- Minunată. Răspunde acesta, încercând să nu se gândească la diferitele moduri în care l-ar ucide pe Dumbledore.
- Ce planuri ai pentru vacanță? Întreabă Alphard Black politicos, aruncând o scurtă privire spre prietenul său.
- Încă nu m-am hotărât. Dar voi?
- Cred că familia mea merge în Franța anul acesta. A răspuns plictisit Malfoy, privind spre Black cu o sprânceană ridicată.
- Încă nu știu. Dar presupun că vom merge ori în Italia ori în Grecia. Familia a fost foarte insistentă de Yule.
- Atunci vă urez să aveți o vacanță plăcută. Afirmă Tom, înclinându-și ușor capul în semn de rămas bun și îi ocolește.
Trece de camera comună și doar rătăcește prin temnițe, unele coridoare nu avusese timp să le exploreze cu toți acești bufoni cu sânge pur înconjurându-l. Nu-i putea suferii pe mulți dintre ei, etalându-și bogăția și statutul imaginar peste ceilalți. Încă nu era complet sigur, deși nu ar recunoaște niciodată cu voce tare, dacă crede în ierarhia lumi vrăjitorilor. E absurd să crezi că au rămas atât de înapoiați încât mai au Lorzi și Moștenitori. Când în lumea încuiaților aceștia au dispărut de mult. Până și monarhia fiind doar o imagine frumoasă.
Rătăcind pierdut în gânduri așa cum era nu observase că ajunsese într-o fundătură, așa că expirând iritat era pe punctul de a se întoarce și a pleca când peretele din capăt a căpătat o ușoară strălucire care s-a intensificat rapid, până când aproape la orbit, însă asta nu l-a împiedicat să simtă pietrele cum se mută și se rearanjează pentru a forma o ușă simplă din lemn. Aceasta nu avea nimic distinct, mânerul era simplu fără sigle sau altceva, nu avea gaură de cheie, dar vrăjitori nu prea aveau nevoie. Tocul nu prezenta decât urmele deteriorări în timp și nimic mai mult, iar ușa era doar lăcuită. Părea prea banală pentru un castel magic. Dar așa cum avea să analizeze Tom mai târziu, poate că chiar asta i-a stârnit interesul pentru ea.
S-a apropiat precaut, întorcând mânerul și deschizând ușa. A fost oarecum dezamăgit de ceea ce a găsit în spatele acesteia. Încăperea era la fel de simplă ca ușa în sine. Era doar o veche sală de clasă, cu bănci de o parte și de alta a clasei, lăsând un culoar liber spre spatele săli unde se afla un birou distrus și plin de praf și o tablă, pe tot peretele, spartă și crăpate pe alocuri. Rama tablei fiind singurul lucru intact.
Ambii pereți erau căptușiți cu rafturi goale și rupte iar candelabrul, dacă respirai mai tare, risca să cadă peste tine. Per total, a fost foarte dezamăgit. Asta până când ochii i-au rămas ațintiți asupra unei fantome care plutea liniștită în spatele biroului.
Fantoma, era a unui băiat tânăr, poate în anul cinci sau șase. Purta o uniformă a școli, dar nu avea nici una dintre stemele casei brodate pe ea, ceea ce era ciudat. Era destul de înalt, dar slab, părul îi era o harababură încâlcită și zburlită în toate direcțiile, iar ochii îi erau pătrunzători. Însă fiind o fantomă, nu se puteau distinge culorile.
- Bună. Nu te-am mai observat până acum în școală. Începe Tom diplomatic, zâmbind fermecător.
- Nu aveai cum. Răspunde fantoma pufnind. Nu pot fi văzut sau auzit în afara acestei clase. Continuă acesta supărat mutându-se astfel încât părea că se așează pe biroul profesorului.
- Eu sunt Tom Marvolo Riddle, am terminat primul an. Spune băiatul amabil, conștient că probabil fantoma nu are un simț al timpului, așa cum fac și celelalte.
- O crede-mă știu. Răspunde acesta dându-și ochii peste cap. Abia aștept vacanța de vară ca să scap de toți mucoși care se învârt prin castel fără să știe nimic. Continuarea acestuia la iritat pe Tom, însă nu a lăsat să se vadă acest fapt. Până la urmă, poate ar putea beneficia de o fantomă pe care doar el o cunoaște.
- Nu rămâne nimeni aici peste vară? Întreabă Tom, așezându-se pe o bancă după ce-și scoate bagheta și se asigură că aceasta va rezista greutăți sale.
- Nimeni. Confirmă fantoma. Nici măcar directorul. Este minunat. Părea absurd, dar ceva în tonul celuilalt îl făcea pe Tom să creadă că este o provocare.
- Mă bucur pentru tine atunci. Răspunde băiatul zâmbind. Îmi pare rău, dar va trebui să mă scuzi, trebuie să mă întorc în cămin înainte de stingere.
- Dacă așa spui Tom. Spune fantoma, încrucișându-și brațele și dându-și ochii peste cap.
Tom nu a răspuns. Nu exista un mod politicos de a o face așa că refuza să pară amar, sau într-un alt mod care îi va dăuna imagini. Doar a dat din cap politicos și a plecat. Întorcându-se în cămin, mintea i-a revenit la două aspecte cheie. Unu era că nu aflase numele blestematei fantome și doi era că va trebui să se întoarcă înapoi la Wool’s, chiar în mijlocul unui război afurisit.
A oftat așezându-se într-un fotoliu din camera comună și doar privind spre foc, adâncit în gânduri. Trebuia să găsească o soluție pentru a nu fi nevoit să se întoarcă la acel orfelinat oribil.
Zilele au trecut iar Tom în ciuda a tot încă nu găsise o soluție. Nu putea rămâne în castel dacă directorul nu-i aproba. Nici unul dintre ceilalți Slytherini nu puteau sau nu voiau să-l primească. Și rămânea fără idei. Primise o bursă în timpul școlii care să-l ajute cu rechizitele, dar asta nu era suficient pentru a închiria o cameră undeva pentru întreaga vară.
A lovit puternic salteaua patului, a tras brusc draperiile și s-a ridicat. Ieșind repede din cămin și rătăcind din nou. Simțea că va înnebuni. Nu avea o soluție validă și în cincisprezece ore ar trebui să fie în Express, pentru a se întoarce la Londra.
Adâncit în gânduri și clocotind de frustrare, deși doar pe dinăuntru, nu observase că pași l-au dus din nou la ușa acelei săli de clasă. Gândindu-se repede, decide că nu poate fi nimic rău dacă întreabă. Până la urmă, chiar nu vrea să se întoarcă acolo și să fie ucis ca un porc în orice moment.
Tom a împins ușa clasei, intrând repede înăuntru însă nu putea vedea fantoma nicăieri, așa că doar a oftat și și-a scos bagheta. Transformând una dintre bănci într-un fotoliu confortabil și a decis să aștepte. Ceea ce nu a durat mult.
- Tom. Salută fantoma apărând chiar în spatele lui, dar Tom a refuzat să pară surprins, deși inima i-a tresărit.
- Salut din nou... Vocea i se stinge când își dă seama că defapt încă nu-i cunoaște numele și nimeni altcineva din castel pe care l-a întrebat nu pare să știe de existența lui.
- Văd că te macină. Răspunde fantoma obraznic, afișând un zâmbet vesel, conștient de iritația băiatului la faptul că nu-i știa numele.
- Voiam să fac un târg. Continuă Tom, ignorând pentru moment situația.
- Sună interesant. Te ascult. Aprobă fantoma, plutind prin el și întorcându-se cu fața spre băiat după câțiva metri.
- Voi curăța și repara tot ce se află în sala de clasă, sau o voi transforma așa cum vrei în schimb a ceva. Spune Tom serios, gândindu-se că chiar dacă nu ar obține nimic, chiar și-ar epuiza opțiunile și nici nu va consuma mult efort. Chiar și așa era mai puțin efort decât îl petrecuse întrebându-și subtil colegii dacă poate să-i viziteze.
- În schimbul a ce? Întreabă fantoma, încruntată privindu-l insistent.
- O soluție să rămân în castel. Afirmă Tom cât se poate de serios.
- Hm... Mormăie entitatea, măsurându-l din cap până în picioare. S-ar putea să am o soluție. Continuă, plutind în jurul băiatului.
- Care este? Îndeamnă Tom. Însă fantoma doar chicotește ușor, iritant, apoi fața i se oprește pe un zâmbet.
- Dar ar fi complet nedrept, nu crezi Tom? Întrebarea era ironică așa că Tom nu s-a damnat pentru un răspuns. Dacă ți-aș spune direct nu ai mai face nimic. Continuă acesta sigur.
- Și dacă fac de unde știu că mă va ajuta? Întreabă Tom provocator la rându-l său.
Însă reacția nu era ceea ce se aștepta băiatul, pentru că fantoma doar a chicotit și s-a mai rotit de câteva ori în jurul lui.
- Tu repari sala de clasă, iar eu merg să verific dacă avem tot ce ne trebuie. Asta desigur, dacă vrei ajutorul meu cu adevărat. Provoacă fantoma zâmbind.
Tom stă un moment pentru a-și analiza opțiunile. Are două, sau poate trei căi, prima era să accepte să repare sala de clasă și să aibă „încredere”, aproape scuipă cuvântul chiar și în gând, în fantomă. Al doilea era să plece și să nu se mai întoarcă, dar asta ar însemna că nu va ști niciodată dacă ar funcționa, și curiozitatea l-ar ucide. Sau să încerce să păcălească fantoma, însă nu are suficient timp pentru orice ar încerca, cu celelalte fantome i-a luat cel puțin o lună, iar el mai avea mai puțin de doisprezece ore, așa că asta ieșea pe fereastră.
- Aștept Tom. Provoacă fantoma zâmbind.
- Fie. Scuipă Tom, renunțând la fațadă pentru moment. Însă rânjetul care apare pe fața fantomatică îi dă de înțeles că nu a fost atât de subtil pe cât credea, acuzându-se sub fațada lui perfectă.
- Atunci tu te ocupi aici. Fă-o confortabilă, vei petrece destul de mult timp în cameră, iar eu merg să verific dacă avem ce ne trebuie. Rânjind, a dispărut din nou, lăsându-l pe Tom iritat și oarecum ușurat. Ura să recunoască chiar și în gând, dar spera să funcționeze, nu voia să se întoarcă acolo.
A început să facă băncile și restul lucrurilor să dispară, a reparat rafturile, gândindu-se că dacă chiar funcționa le-ar putea umple cu cărți, a creat câteva scaune comode și câteva mese pentru gustări și a curățat camera. Totul nu-i luase mai mult de zece minute iar fantoma s-a întors, privind cu interes în jur, apoi a început să zâmbească și s-a întors spre Tom. Iar în ciuda a tot, Tom putea vedea sclipirea de încântare din ochii, apărând încet, ca și cum înainte nu ar fi fost sigur. Ce prostie, dacă Tom face un târg, îl va duce până la sfârșit, chiar dacă e ultimul lucru pe care-l face.
- Nu mă așteptam cu adevărat. Recunoaște fantoma sincer. Credeam că vei fi plecat până mă întorc. Dar se pare că m-am înșelat.
Tom nu avea de gând să se demne la un răspuns.
- Am găsit tot ce vei avea nevoie. Presupun că ști un Alohomora de bază? Întreabă fantoma.
- Bineînțeles, drept cine mă iei. Pufnește Tom supărat. Dar amuzamentul fantomei îi spunea că se aștepta la asta.
- Bun. Spune entitatea devenind serioasă. Ai auzit de golemi?
- Desigur. Aprobă Tom dându-și ochii peste cap. Analizase idea, dar o respinse, erau prea multe probleme cu ele.
- Bun. Afirmă fantoma, aruncând o privire prin cameră și admirându-i munca.
- Nu va funcționa. Afirmă Tom vehement, supărat că și-a pierdut zece minute din viață degeaba.
Dar comentariul lui a făcut fantoma doar să râdă.
- Bineînțeles că nu. Aprobă acesta chicotind. Nu cu unul normal, cel puțin. Dar continuarea l-a oprit pe Tom din a se întoarce pe călcâie și a pleca definitiv din acea clasă.
- Cum? Întreabă Tom curios. Voind să afle la ce se gândea fantoma.
- Dacă adaugi la un golem un ritual de sânge, acesta va prelua toate caracterisiticile tale, va fi exact ca și cum ai avea un frate geamăn. Cu mențiunea că va trebui să-i dai o listă exactă pe care va trebui s-o urmeze și...
- Va rezista pentru întreaga vară? Îl întrerupe Tom curios și nerăbdător.
- Așa va fi. Confirmă fantoma dând din cap serios.
- Atunci ce mai așteptăm? Întreabă Tom, începând deja să calculeze cum să pună mâna pe tot ce avea nevoie.
- Dacă-mi lași un pergament și cerneală vărsată pe una dintre mese, s-ar putea să am destulă putere ca să-ți desenez simbolurile de care vei avea nevoie. Tu trebuie doar să obți celelalte lucruri pentru a crea un golem. Spune fantoma serios.
Tom își scoate repede din geantă un pergament și cerneală, face așa cum i-a zis fantoma și pleacă repede în laboratorul lui Slughorn pentru a obține restul materialelor.
Totul a fost gata în mai puțin de cinci ore, iar Tom se uita la o copie exactă a lui, care respira, sângera și dacă era să creadă blestemata fantomă se îmbolnăvea.
- Și dacă moare? Întreabă Tom, gându-l abia acum apărându-i. Dacă golemul moare nu se mai poate întoarce la Hogwarts pentru anul viitor.
- Nimeni nu va ști. Răspunde entitatea scurt. Poți pur și simplu să spui că nu ști și că te aflai pe Aleea Diagon pentru vară. Nimeni nu va pune la îndoială. Vrăjitori sunt cam idioți. Cuvintele erau punctate de o certitudine foarte morbidă, ca și cum toți l-ar fi dezamăgit.
- Foarte bine. Aprobă Tom repede.
Îi dă toate instrucțiunile golemului și apoi îl trimite spre cămin după ce-i spune parola camerei comune. După ce ușa se închide Tom își dă seama că toată adrenalina care-l ținea în funcțiune a dispărut și s-a îndreptat spre patul pe care l-a amenajat, prăbușindu-se direct în el. Avea să se asigure de restul mâine. Acum doar va dormi.
Băiatul a adormit repede, ne-observând privirea tandră și amuzată din ochii fantomatici care-l priveau.